Anunțul pe care toți șoferii din România îl așteptau. Ce se întâmplă cu autostrada Ploiești-Brașov
Cristian Pistol, directorul CNAIR, a făcut un anunț așteptat de zeci de ani.
Cu alte cuvinte, ceea ce toți românii îți doreau de zeci de ani ar putea deveni realitate in viitorul nu foarte îndepărtat.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că a fost avizată varianta finală de traseu pentru autostrada Ploiești – Brașov. Mai mult, Cristian Pistol a anunțat că anumite secțiuni ar putea fi lansate în licitație publică chiar din acest an, conform Gândul.
Cel mai important lucru este faptul că în următorii ani am putea scăpa de traficul infernal de pe DN1.
A fost avizată varianta finală de traseu pentru autostrada A3 Ploiești-Brașov, iar anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, directorul CNAIR, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, autostrada Ploiești-Brașov va avea o lungime totală de 112,7 km, 12 noduri rutiere, 13 tuneluri cu o lungime totală de 12,4 km și 61 de structuri, cu o lungime de 28.75 km.
Costul estimat pentru construcția autostrăzii Ploiești-Brașov este de 5.5 miliarde de euro, fără TVA.
Totodată, varianta finală a autostrăzii va tranzita 23 de unități administrative teritoriale (comune și orașe).
Pentru reducerea costurilor, autostrada va cuprinde și porțiuni din DN 1 (n.red. – precum Ploiești – Câmpina, Câmpina – Comarnic). Conform imaginilor publicate de CNAIR pe pagina de Facebook, după ce urmează Valea Prahovei, autostrada va lega apoi Predealul de Râșnov, Cristian și Codlea.
Ce a declarat directorul
„Am avizat astăzi în CTE – #CNAIR varianta finală de traseu pentru #autostrada #Ploiești – #Brașov!
În lungime totală de 112,7 km (cu sectorul #Cristian – #Râșnov) această autostradă va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri (12,4 km) și 61 de structuri (28,75 km).
Costul estimat pentru construcția autostrăzii este de 5,5 miliarde euro fără TVA.
Autostrada Ploiești – Brașov va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe #ValeaPrahovei (#Comarnic, #Sinaia, #Azuga, #Predeal, #Brașov).
Traseul autostrăzii traverseaza 23 de Unități Administrativ Teritoriale” a scris Cristian Pistol pe pagina oficială de Facebook.